Wii Fit Plus Review

Pagina 1 din 3. Pagina 2

Aşa începea review-ul Wii Fit (fără plus), scris acum ceva timp de mine, dar nepublicat, din motive care mă depăşesc. Cum Wii Fit Plus este aceeaşi Mărie dar cu o pălărie, mai frumoasă, o să las să curgă mai departe „descrierea” făcută atunci, modificată puţin pe ici pe colo datorită sedimentării concluziilor şi experienţelor Fit de-a lungul vremii, şi o să revin apoi pentru a sublinia diferenţele şi pentru a trage câteva concluzii. Dacă deja ştiţi cu ce se mănâncă Wii Fit şi nu aveţi chef de lectură, dar sunteţi totuşi curioşi asupra bunătăţilor cu care vine în plus Plus-ul, puteţi oricând sări direct la paragraful care începe cu „Nu toate erau roz”. Până la acest paragraf review-ul este perfect valabil în cazul ambelor jocuri.

O poziţie grea de tot.

(Aproape ghilimele) În cutia jocului, mult supra-dimensionată, descoperim un periferic denumit pretenţios Balance Board care arată ca un cântar dreptunghiular pentru persoane, solid şi alb. Designul este la fel de Apple-like ca şi cel al consolei şi completează frumos restul de accesorii Wii împrăştiate prin cameră. Problemele de conectare sunt ca şi inexistente iar principiile de funcţionare şi utilizare le înţelegi imediat ce eşti rugat să te urci pe placă. Cu ajutorul a 4 senzori de presiune, care preiau şi transmit informaţii despre distribuţia masei tale pe suprafaţa plăcii, consola calculează în timp real centrul tău de greutate şi corelează instantaneu, dacă e cazul, mişcările corpului tău cu cele ale avatarului de pe ecran.

Mii-ul creat de tine pentru a te reprezenta în meniul consolei este importat în joc, iar corpul acestuia suferă câteva schimbări în concordanţa cu greutatea ta (măsurată automat de placă) şi înălţimea ta (introdusă de tine la cerere).

Raportul dintre aceste 2 atribute, greutate si înălţime, este numit BMI (Body Mass Index) şi este unul dintre conceptele în jurul căruia jocul se învârte. Numărul rezultat este aruncat pe o scală care va forma rapid câteva noi clase sociale. Eu, de exemplu, cu cele 95 de kilograme ale mele şi 1 metru 80 înălţime sunt chiar la limita dintre supraponderal şi obez (bummer). Celelalte clase sociale fiind ideal (ce să-ţi povestesc) şi slab.

Noii Robin Huzi.

BMI a produs multe dispute, chiar dinainte de a fi adoptat de Wii Fit, mulţi reproşând sistemului că nu ţine cont de structura osoasă (oase grele cum e popular pe la noi) sau de musculatura sportivilor, excesul ponderal fiind considerat mereu ţesut adipos. Din micul meu studiu de caz însă, posibil cu amabilitatea dar şi cu „interesul” a circa 15 persoane, pot spune că în cazul oamenilor normali cu activităţi sportive ocazionale scala este cât se poate de precisă. E uşor să apreciezi dacă persoana din faţa ta e slabă, normală, plinuţă sau grasă iar Fit a „nimerit” de fiecare dată.

Alt concept în jurul căruia jocul se învârte îl descoperi imediat după ce eşti rugat să-ţi poziţionezi corect picioarele pe placă, să-ţi relaxezi umerii şi să respiri normal pentru câteva secunde, timp în care jocul îţi va scana postura şi va face o medie a poziţionării centrului tău de greutate. Rezultatul este reprezentat pe ecran printr-un punct care îţi dezvăluie felul în care masa corpului tău este distribuită în momentul în care stai drept.

Corect, coorect!

Din micul meu sondaj reiese că majoritatea avem centrul de greutate puţin deplasat către partea mai activă a corpului (dreptacii spre dreapta, stângacii spre logic) şi, foarte interesant, toţi ne sprijinim prea mult pe călcâie în loc să ne folosim de toată laba piciorului. Aceste mici devieri pot duce în timp la o descentrare a coloanei şi, respectiv, la o presiune nenaturală asupra acesteia. Lucruri pe care ţi le explică şi jocul de altfel, unul din obiectivele lui fiind chiar corectarea prin exerciţii a acestor abateri.

Direcţia medicală dată jocului este evidentă şi probabil mulţi dintre voi nu vă simţiţi atraşi de concept tocmai din acest motiv, ce nu reiese însă din rândurile de mai sus este farmecul şi atenţia la detaliu cu care Nintendo reuşeşte să te atragă. Wii Fit nu devine în nici un moment plictisitor sau prea puţin joc. Sfaturile medicale sau corectoare nu cad ca nişte sentinţe ci mai degrabă ca nişte impulsionări calde, care te împing la mai mult. La fel cum un instructor de aerobic profesionist ştie să te muncească dar şi să creeze o atmosfera plăcută şi competitivă.

Spre pagina 2