Torchlight Review

Pagina 1 din 2. Pagina 2

Voi nu v-aţi săturat de păianjeni şi de goblini şi de schelete ambulante care trag cu arcul? De ruine peste care creşte vegetaţie luxuriantă sau de catacombe pline de butoaie şi cufere? Sau de mana? Sau de săbii şi scuturi bătute cu pietre preţioase? Bine, nu răspundeţi, nu trebuie.

Universul creat de Tolkien reprezintă pentru RPG-uri cam ce reprezintă Al Doilea Război Mondial pentru shootere. Adică, un nesecat izvor de inspiraţie de păianjeni, goblini sau, cu voia voastră, mana. Să luăm cazul de faţă: Torchlight, un RPG „from the creators of Diablo”. Uuuuu… RPG, Diablo, sigur urmează sindromul de tunel carpian şi mouşi stricaţi şi nopţi nedormite.

Să vedem despre ce e vorba: se dă un mic oraş minier din … nu contează de unde, important e că acolo s-a descoperit „ember”, un zăcământ cu deosebite proprietăţi magice. Iar tu eşti unul dintre aventurierii care ajung în acest minunat orăşel în căutare de „loot”. Sau de altceva, nu pot să spun exact ce anume cauţi, pentru că modul în care ne este prezentată povestea este atât de plictisitor încât nu am fost în stare să o urmăresc oricât de mult m-am străduit.

Ai de ales între trei clase, clasic, ăla plin de muşchi care dă bine cu bâta, aia sexy care trage cu arcul şi pune capcane şi ăla care se îmbracă în palton şi trage cu bile de foc. Ai viaţă, ai mana, ai sloturi şi magii, ai arme şi armuri, ai pet. Aici vroiam să ajung – la companionul tău de viaţă şi luptă: poţi să alegi între „cat and dog”, adică între un râs şi un lup. Nu voi spune că nu există nici o legătură între tine şi animăluţ, că te va interesa prea puţin daca e pe moarte sau dacă fuge să moară cum fac toate animalele care îşi iubesc stăpânii, sau că poate să poarte două inele şi un colier. Cu siguranţă nu voi spune nimic din toate astea. Voi spune doar că poţi să îl trimiţi să vândă în oraş chestiile care ţie nu îţi mai trebuie. Şi voi mai spune că poate să facă vrăji, sau că poate să poarte două inele şi un colier – de ce oare doar două? Încă o chestie mişto e că pet-ul tău cară în nişte desagi bine amplasate atâtea obiecte câte poţi căra şi tu. E o alternativă la rucsacul care trebuie mărit din alte RPG-uri, dar nu asta e partea importantă – important este că poţi să îl trimiţi să vândă lucruri. Dacă puteai să îl trimiţi să şi cumpere era chiar foarte tare. Îi puneai nişte bănuţi într-o punguţă şi îi dădeai o listă, iar el se întorcea frumos cu sticluţele de mana şi de lichid din acela roşu care seamănă cu bitterul şi are aceleaşi proprietăţi curative.

Şi porneşti la luptă, cobori în mine. În viaţa de zi cu zi mina este un loc în care te dezumanizezi şi din care vrei să ieşi şi să împarţi dreptate cu bâta. Ortacii ştiu de ce. Normal, şi în Torchlight minele sunt locuri periculoase, pline de creaturi violente şi de butoaie şi cufere, cum ziceam şi mai sus. Nelipsitele butoaie şi cufere. Butoiul: din lemn, se poate distruge uşor (o singură lovitură) conţine aer, sau bani sau explozibil sau otravă sau gaze neprietenoase sau schelete. Există şi o versiune mai şmecheră care este plină de TNT. Alte variaţiuni, în funcţie de incintă – coş, vază, urnă, etc. Trecem la cufere, care sunt pline de bunătăţi sau care te pot ataca (de cele mai multe ori am murit în gura unui astfel de cufăr fermecat). Mai avem şi cufere capcană, diferite de cele care te atacă, şi care după ce le-ai deschis împrăştie în jur bile de foc sau trăsnete sau mai ştiu eu ce. Interesant e că o voce „din off” mă va anunţa după ce am activat o capcană că… am activat o capcană. Uau!

Mai poţi interacţiona şi cu nişte manete care pot activa poduri pentru a face legătura între diferitele păţi ale nivelului. Sau care deschid uşi către compartimente secrete în care vom găsi bani şi alte cufere şi butoaie. În rest, interacţionezi cu inamicii. Iar inamicii sunt mulţi, proşti şi de multe ori îţi fac felul. După ce mori nu vei da de vreo opţiune de load, ci va trebui să alegi între a reîncepe de la intrarea în nivel contra unei sume de bani sau a reîncepe din locul în care ai murit contra unor puncte de experienţă şi prestigiu. Prestigiul, faima sau cum vreţi să-i spuneţi te ajută în momentul în care creşti în nivel, adică îţi dă un punct adiţional de folosit la creşterea atributelor. Nu voi întra în detaliu în descrierea „skill tree”-ului – nimic impresionant, daca ai jucat 2-3 RPG-uri te prinzi despre ce e vorba.

Spre pagina 2