Tales of Monkey Island: Lair of the Leviathan Review

Pagina 1 din 2. Pagina 2

Nu e niciun secret că se anunţă o toamnă plină de surprize din punct de vedere al jocurilor, iar gamerii ştiu asta. Fifa 10 tocmai a fost lansat, Modern Warfare 2 şi Assassin’s Creed 2 sunt pe vine, titluri care ar trebui să-i stimuleze pe cei de la Lucas Arts cu privire la calitatea ultimelor trei părţi rămase din seria Tales of Monkey Island. După două episoade care au reuşit să satisfacă fanii exigenţi ai seriei - dar şi iubitorii genului adventure în general - Talltale Games ne încântă cu cea de-a treia parte, numită Tales of Monkey Island: Lair of the Leviathan.

Se pare că celebrul Guybrush Threepwood nu are nici un moment de respiro în ultima vreme, astfel că, în titlul prezent, îşi continuă aventura în vederea găsirii leacului pentru boala dobândită în primul episod, cât şi drumul înapoi spre braţele dragei sale iubite, Elaine.

Acţiunea începe având ca protagonist un lamantin gigantic care înghite corabia lui Guybrush, astfel că, cei trei navigatori (Guybrush, Winslow şi vânatoare de recompense, Morgan LeFlay) se trezesc blocaţi în stomacul mamiferului, fără vreo posibilitate de scăpare. În mod normal, asta ar fi reţeta ideală pentru o zi proastă, însă, norocos cum îl ştim, Guybrush are şansa nesperată să-l întâlnească pe Coronado de Cava, nimeni altul decât exploratorul despre care îi spusese Voodoo Lady că ar poseda La Esponja Grande, leacul miraculos împotriva bolii lui Le Chuck. Leacul este ascuns într-un loc secret, unde se întâlnesc lamantinii pentru a se împerechea, deci tot ce are de făcut eroul principal este să aştepte ca mamiferul să ajungă acolo - simplu ca „Bună ziua”.

Muwhahahahaha!

Cu toate că locaţiile nu sunt foarte diversificate, niciuna dintre ele nu este vreo insulă sau junglă, deoarece, sincer să fiu, mă cam săturasem de mediile acelea. E drept că titlurile Talltale Games au fost criticate din cauza lipsei diversităţii în ceea ce priveşte locurile explorate, iar acesta nu face excepţie, deşi acum nu există senzaţia de repetitivitate sau de plictiseală. Nu ştiu dacă e datorită umorului sau a graficii superbe, dar cert e că m-am simţit bine în aceste medii oarecum restrictive. Mai mult decât atât, o bună parte din joc o veţi petrece în stomacul creaturii, unde, deşi domină nuanţele închise, paleta de culori cu care sunt desenate personajele care locuiesc acolo, în special servanţii lui De Cava, dau viaţă mediului aparent sumbru. Animaţiile sunt de calitate, cu toate că am sesizat câteva inexactităţi grafice (mă refer la bug-uri, desigur), în special la scena în care Guybrush cântă la bongos.

Dialogurile au fost sarea şi piperului oricărui titlu Monkey Island, iar cel de faţă nu face excepţie. E adevărat că nu au ridicat în vreun fel standardul celor de la Talltale Games, dar calitatea lor se apropie foarte mult de faimoasele „Escape from Monkey Island” sau „Day of the Tentacle”. E interesant faptul că fiecare personaj este unic în felul lui şi aduce o notă originală de umor în replicile sale. Din nefericire, numărul lor este redus substanţial, astfel avem parte doar de şase personaje, dar mai profunde şi mai interesante decât în titlurile predente.

Spre pagina 2