Shattered Horizon Review

Într-un viitor nu prea îndepărtat - de fapt, atât de apropiat încât este absolut imposibil - luna devine noua mină a Terrei. Ce or extrage de-acolo, doar băieţii de la Futuremark ştiu - noi nu, şi nici nu ne interesează. Cert este că la un moment dat luna explodează, iar foştii mineri se trezesc într-un război cu forţele de ordine. În urma exploziei, milioane de tone de rocă au fost împrăştiate prin spaţiu, devenind arena de bătălie pentru cavalerii spaţiali.

Încă de la început, conceptul pare ciudat şi predispus eşecului. Un FPS în spaţiu, unde până la 32 de jucători îşi vor găuri costumele spaţiale, unde sunet nu există, şi unde cel mai mic recul al armei te trimite în vizită spre alte planete. Totuşi, producătorul şi-a făcut destul de bine calculele, renunţând la anumite aspecte ce afectează gradul de realism fizic, dar oferă jucătorilor posibilitatea de a îşi petrece ore bune în spaţiu, chiar de pe scaunul din apartament; cel de pe Terra, desigur.

Prima dată când intri în joc dai nas în nas cu dezorientarea spaţială. Desigur, asta în caz că nu te-a lovit deja un glonţ între ochi. Intrarea în arenă se face prin „propulsarea” jucătorului spre zona de luptă, iar în primă fază, când realizezi dimensiunile, îţi dai seama cât de uşor este să te pierzi sau să te trezeşti într-un cu totul şi cu totul alt loc decât ţi-ai dori.

Headshot cu capul în jos.

Nivelurile uimesc prin detalii - un nivel fiind chiar o reproducere a actualei Staţii Spaţiale Internaţionale - şi cu toate că nu beneficiază de o gamă prea largă de texturi au cam tot ce necesită un nivel de joc FPS: puncte de camping, zone în care lupta corp la corp este încurajată sau puncte ce trebuie capturate şi ţinute sub control. Da, joaca de-a sniperul este posibilă, dar problematică în acelaşi timp. Plutirea în imponderabilitate atât a ta cât şi a adversarului nu oferă tocmai cea mai bună precizie, dar în ajutor vin bocancii magnetici. Precum în Dead Space, odată activaţi veţi fi „aduşi cu picioarele pe pământ”, fie acesta un container sau o bucată de rocă. Totodată, mare atenţie la încărcătorul armei, căci aceasta va trage zece cartuşe într-o salvă.

Sunetul, un amănunt fără de care o luptă nu ar fi posibilă, există - cu toate că legile fizicii nu o permit. Astfel, costumul pune la dispoziţie un sistem de simulare a sunetului, dar acesta devine inutilizabil odată ce armura a fost avariată. Odată privat de sunet, senzaţia de dezorientare şi singurătate devine şi mai accentuată.

Un lucru interesant este lumina pe care o fac boosterele, fie galbenă sau albastră, în funcţie de echipa din care faceţi parte. Această lumină vă poate adesea ajuta să localizaţi adversari ascunţi, dar poate la fel de bine să vă dea de gol poziţia. HUD-ul, singurul adevărat aliat în luptă, va afişa poziţia unui inamic detectat într-o sferă, lucru util şi intuitiv în acelaşi timp. De asemenea, sistemul va estima traiectoria pe care cineva o urmează odată ce dispare în spatele unui container sau meteorit, astfel încât să îi puteţi ieşi în cale la capătul opus.

Un pas mic şi cam atât.

Alt lucru ce vă poate ajuta în luptă este Silent Run, ce reprezintă echivalentul „walk”-ului din orice alt shooter. Deplasarea se va face mult mai greu, dar totodată nu veţi apărea pe radarul niciunui inamic. Acest mod este extrem de util în cazul în care ţineţi morţiş să ajungeţi suficient de aproape de un adversar pentru a-i găuri costumul printr-un Melee attack. Acest gen de atac este posibil şi reprezintă un kill instant, este extrem de greu de obţinut, dar satisfacţia este pe măsură.

Efecte grafice nu prea există şi nici nu ar avea de unde. Am remarcat modul în care viziera se întunecă odată ce sunteţi loviţi direct de lumina solară, dar cam atât. Pentru ceea ce oferă, precum şi pentru cerinţele relativ mici, ar fi putut avea suport şi pentru directX9. Aici primeşte nu una, ci mai multe biluţe negre, întrucât nu reuşesc să găsesc o scuză plauzibilă pentru decizia luată de producător.