Resident Evil 5 Review

Pagina 1 din 3. Pagina 2

Până mai deunăzi, oamenii de ştiinţă erau de acord că Africa este leagănul omenirii. Mai exact, Africa de Est, că doar cele mai vechi fosile au fost descoperite acolo, prin anii ’60 ai secolului trecut vorbindu-se chiar despre un adevărat „Drum al Oaselor”, fără Florin Piersic pe post de june prim. Recent, se pare că au apărut nişte probleme cu niscaiva australopiteci care şi-au băgat tibia şi peroneul în trecutul omenirii, aşa că nu se mai ştie exact care-o fi leagănul acesteia. Că o fi Georgia ori Azerbaidjan, nu are importantă în cazul nostru, cert este că cei doi agenţi speciali din Resident Evil 5, Chris Redfield şi Sheva Alomar vor să ne convingă că Africa poate deveni mormântul unora dintre exponenţii rasei umane.

„Las-o, mă, că merge aşa!”

Resident Evil este o serie ajunsă la bătrâneţea canină (13 ani) şi devenită mit. Pe baza unui scenariu torturat de viruşi mutanţi, industrii farmaceutice şi trupe speciale capabile să-şi însănătoşească diferite organe ale corpului prin simpla mestecare a unor frunze de ţelină, Capcom a reuşit performanţa să realizeze o adevărată mitologie a horror-ului, cu o coerenţă destul de discutabilă, ce-i drept, dar cu o putere de seducţie ce nu poate fi negată. Resident Evil 5 urmează însă calea trasată de Resident Evil 4 şi ne oferă un titlu născut să aibă succes, în care horror-ul nu mai îngrozeşte pe nimeni, cu o calitate a realizării impresionantă, confruntări epice şi un background suficient de bogat pentru a satisface fanii seriei. Ca întotdeauna, când este vorba despre Capcom, suntem însă în faţa unui paradox: nu avem cum să nu apreciem jocul la justa lui valoare, dar nici nu putem să nu arătăm cu degetul către producător al cărui dicton pare să fie marfarul: „Las-o, mă, că merge aşa!”

Oare el se culcă cu ea?

O tonă de sânge.

De la ultimele aventuri ale lui Leon şi căderea Umbrella Corporation, industria farmaceutică şi bioterorismul fac casă bună împreună şi ravagii prin lume. Ca să deţină controlul asupra armelor derivate din cercetările făcute de Umbrella, B.S.A.A. (Bioterrorism Security Assessment Alliance) a devenit singura organizaţie mondială capabilă să stopeze proliferarea armelor biologice. În sânul acestei atotputernice organizaţii îl regăsim pe Chris Redfield, hrănit binişor cu hormoni, care şi-a luat concediu de la STAR din Racoon City şi şi-a înjghebat propriul lui SRL. O misiune sub soarele nemilos al Africii, leagănul virusului progenitor exploatat de Umbrella i-ar putea aduce nişte răspunsuri, mai exact, piesele lipsă din puzzle-ul început acum vreo 10 ani în subteranele conacului Spencer...

Chris este însoţit în noua aventură de Sheva Alomar, care, fără să fie reîncarnarea lui Shiva, face pe dracu-n patru şi îl escortează pe Chris al nostru într-o anchetă cu privire la o infecţie ciudată apărută într-un obscur sat african, Kijuju, unde localnicii au nişte manifestări cam ciudate până şi pentru nişte africani, altfel naţie blândă şi foarte primitoare. E clar că virusul s-o fi răspândit pe acolo, aşa că cei doi agenţi au ocazia să-şi practice meseria. În scurt timp, cuplul se confruntă cu hoarde de „Majini”, „spirite rele” în limba ălora, adică opusul blajinilor locuitori ai spaţiul carpato-danubiano-pontic. Majini ăştia sunt nişte răi şi plini de furie care nu ştiu şi nu vor să facă altceva decât să ucidă. Chris şi Sheva sunt prinşi, aşadar, în vâltoarea evenimentelor şi trebuie să facă faţă, spate şi profil situaţiei. Încă nu ştiu dacă, aidoma altor cupluri celebre de agenţi speciali (vezi Scully & Mulder) s-au culcat unul cu altul, dar sunt convins că în vremurile de bejenie pe care le trăiesc ceva „chemistri” s-o fi cristalizat între cei doi.

Un Duo exploziv

Mr. and Mrs. Smith

Resident Evil 5 marchează o cotitură în serie, devenind un joc orientat către acţiune iar nu către survival-horror. Nu ştiu unde văd unii „teroarea la lumina zilei” inaugurată de Resident Evil 5, căci nu există nimic terifiant în joc. Gore, da, dar niciodată nu-ţi tremură izmenele în timpul unei sesiuni de împuşcături. Adversarii debarcă în cantităţi industriale şi tu trebuie să păstrezi distanţa dacă nu vrei să-ţi înghiţi certificatul de naştere. În acest scop, ai la dispoziţie un arsenal convingător, din care fac parte bătrânescul cuţit, pistolul, shotgun-ul sau sniper-ul şi grenade de toate soiurile. Graţie banilor şi artefactelor de care geme environement-ul (sau cadavrele adversarilor) îţi poţi creşte progresiv capacităţile armelor şi îmbunătăţi eficacitatea acestora. Dar, cum nicio armă de la distanţă din lumea asta nu va depăşi vreodată eficacitatea luptei corp la corp, înarmat cu un rod electric, Chris îşi poate debusola adversarii, cât să câştige timpul necesar plasării unui uppercut sănătos direct în maxilarul acestora sau unui picior feminin (Sheva), pe cât de frumos pe atât de devastator. Odată ce adversarul muşcă din ţărâna Africii natale, nu-ţi mai rămâne decât să-i plasezi lovitura de graţie şi basta.

Spre pagina 2