King Arthur: The Role-Playing Wargame Review

Pagina 1 din 3. Pagina 2

”Whoso pulleth out this sword of this stone is the rightwise born king of all England.” Astfel stă scris, în litere de aur, pe sabia celui care va fi rege peste întreaga Britanie.

Bine – bine, dar: „Ce gen de joc e?” Ei bine, este atât un real-time strategy, cât şi un role-playing game şi turn-base strategy. Astfel, în trei din cele patru anotimpuri ale anului (mai pe larg, puţin mai jos), jocul va fi turn-base şi real-time în lupte, pe când în al patrulea anotimp devine un role-playing în toată puterea cuvântului. Cele trei elemente, reunite într-un spaţiu cu tentă fantasy şi presărate din plin cu motive ale legendarului rege Arthur, reuşesc să creeze un concept unic şi extreme de reuşit.

Odată povestea începută, primul lucru care te izbeşte este grafica. Apa, una dintre cele mai bune reprezentări de până acum, uimeşte prin mişcări şi prin reflexia soarelui la asfinţit; terenul este atent modelat, având grijă să nu lipsească nimic - de la văi, câmpii şi munţi, la râuri şi păduri. Reprezentarea eroilor este foarte bună, cu un număr uimitor de detalii, vizibile mai ales în zoom.

De la prima bătălie dăm şi de prima problemă majoră - de fapt singura, dacă nu mă înşel - şi anume lipsa de balans între unităţi. Spre exemplu, o unitate de arcaşi poate secera destul de uşor cel puţin jumătate dintr-o unitate de spadasini în armură completă, lucru nu tocmai logic. Asta desigur, în condiţii optime, precum câmp deschis şi lipsa ceţii. Foarte interesant totuşi - şi de bine, desigur - relieful nu e numai "de formă", ci ocupă un rol important în desfăşurarea luptelor. O divizie de spadasini normali poate felia o divizie de spadasini în armură atâta timp cât luptele se dau pe dealuri, iar o mână de arcaşi poate îngropa călăreţii aflaţi pe stânci sau teren accidentat fără probleme.

Un alt element interesant în luptă este prezenţa staminei. O unitate obosită va lupta mult mai greu decât unităţile odihnite, motiv pentru care deplasarea “la pas” primeşte un punct în faţa marşului forţat şi a alergării; în funcţie de relief este adesea o idee bună să lăsaţi adversarul să străbată o parte cât mai mare a câmpului de bătaie. Unităţile pot fi aşezate atât în formaţie, cât şi haotic - mod folositor mai ales împotriva arcaşilor şi a cavaleriei. Iar odată despărţite trupele, nu ar fi o idee tocmai rea să încercaţi cucerirea punctelor de interes de pe hartă. Aceste puncte aduc un bonus de moral întregii armate, iar un moral extrem de ridicat poate duce la o victorie clară.

Recrutarea unei armate trebuie gândită foarte bine înainte de începerea luptei şi trebuie să ţineţi cont de moral, relief şi venituri. Dacă vă aşteaptă lupte prin zone împădurite, o armată formată mai mult din arcaşi nu ar fi o idee foarte bună, în timp ce călăreţii nu s-ar descurca sclipitor pe teren muntos. Totodată, unităţile aparţinând unor culturi diferite vor isca ceartă în tabără şi vor scădea drastic moralul întregii armate; deşi adevărata sursă ce afectează moralul războinicilor este bătălia propriu-zisă. Prea multe lupte pierdute în retragere sau câştigate la limită vor pune la grea încercare nervii tuturor, iar în final o armată cu moral scăzut vă va părăsi, cu tot cu conducătorul său. La fel de bine, loialitatea eroilor scade, iar dacă nu este recâştigată fie prin oferirea de provincii, fie prin oferirea unei soţii, aceştia vă pot părăsi - cu tot cu artefacte şi armata ce o au în grijă.

Spre pagina 2