Assassin's Creed: Bloodlines Review

Pagina 1 din 2. Pagina 2

În articolul trecut vă prezentam Assassin’s Creed 2, unul din cele mai bune jocuri ale anului 2009. Acum vă voi prezenta un frate mai mic al acestuia, Assassin’s Creed: Bloodlines. Jocul de față este lansat exclusiv pentru PlayStation Portable și continuă aventurile lui Altair, de data aceasta în Cipru.

La prima vedere jocul pare o clonă portabilă a lui Assassin’s Creed I. Atât din punct de vedere grafic, sonor, cât și al controlului am putea spune că avem de-a face cu primul Assassin’s Creed. Altair se întoarce pentru a-și continua ”vânătoarea” de cavaleri templieri, iar urmărirea acestora îl aduce în Cipru, mai exact în două dintre orașele acestei insule: Limasol și Kyrenia. Maria, singurul personaj feminin care este de partea templierilor din primul titlu va juca un rol important în a doua parte a jocului, iar cei care au jucat Assassin’s Creed II știu deja câteva detalii interesante despre aceasta.

Primele minute de joc mi s-au părut excelente. Având în vedere că rulează pe PSP, avem parte de grafică și de un sistem de animații foarte bune, chiar neașteptate. Tutorialul ne explică din nou schema de control, printr-un training foarte asemănător cu cel din AC I. Deși se presupune că suntem din nou în pielea lui Desmond Miles și folosim Animus-ul pentru a retrăi întâmplările lui Altair, nu prea se explică în ce epocă facem acest lucru, având în vedere că imediat după terminarea primului joc începe al doilea, la doar câteva secunde.

Victime sigure.

Cei care au jucat Assassin’s Creed I, sau chiar și partea a doua, se vor simți ”ca acasă” cu schema de control, mai ales dacă au PlayStation 3. Cele patru butoane din partea dreaptă a consolei controlează cele patru componente ale ”marionetei” virtuale, în rolul căreia este Altair. X este pentru picioare și controlează fuga și săriturile personajului, Pătratul este butonul de atac, cerc este pentru interacțiunea cu cei din jur, iar Triunghiul este butonul de Use. Apăsând pe butonul R intrăm în "High Profile movements", ceea ce îi dă lui Altair posibilitatea de a realiza o serie de acțiuni speciale, des utiliyate, dar care atrag atenția gărzilor. Lipsa unui al doilea stick analog se face simțită odată cu nevoia de a repoziționa camera. Ca și în primul joc, pe D-Pad găsim cele trei arme ale lui Altair: Hidden Blade, Sabia și Pumnalele (ce pot fi aruncate), cât și modul de bătaie neînarmată.

Ce mi-a mai plăcut la începutul jocului au fost bătăile, pentru că numai atunci mi s-au părut mai grele. Chiar dacă sunt o copie exactă a bătăliilor din primul joc, unde diversitatea era egală cu zero, acest lucru mi-a plăcut în versiunea de PSP, în mare parte din cauza animațiilor de counter executate în moduri spectaculoase. Faptul că Altair nu și-a pierdut abilitățile de cățărare a oricărei clădiri din peisaj este de asemenea un plus cu care puține jocuri portabile se pot lăuda. De asemenea avem interconectivitate cu versiunea de PlayStation 3 a lui Assassin’s Creed II. Astfel se pot debloca diverse arme, atât în jocul de PS3, cât și în cel de față, prin simpla conectare a jocurilor. Dar cam atât...

După ce joci aproximativ o oră, jocul își pierde esența și rămâi să analizezi defectele. Grafica, deși este bună pentru un joc mobil are o paletă de culori foarte prost aleasă. Înțeleg faptul că în secolul al XII-lea, în Cipru cam așa arătau orașele, dar acest lucru putea fi oarecum evitat. Majoritatea peisajelor din joc sunt ori de culoare maro, ori de un albastru deschis. Chiar dacă sunt modelate bine clădirile și găsim multe elemente escaladabile, fără un colorit adecvat rămânem să ne uităm la o colecție de clădiri maronii și albăstrui.

Spre pagina 2