ArmA II Review

Pagina 1 din 4. Pagina 2

Cehii de la Bohemia Interactive s-au specializat în simulatoare militare încă din anul 2001, când au publicat Operation Flashpoint, shooter tactic de tot realismul în care încasarea unui cartuş echivala cu un loading instantaneu. În 2007, a urmat ArmA: Armed Assault, simulator la fel de realist ca înaintaşul său, dar care a lăsat un gust amar fanilor din cauza puzderiei de bug-uri ce-l corupeau. În 2009, Bohemia continuă să micţioneze în direcţia contrară bătăii vântului ce adie prin "ză indăstri" şi ne oferă un ArmA II, joc ce mizează pe aceeaşi carte a realismului şi se încăpăţânează să se adreseze categoriei de gameri hardcore.

Vai şi-A(r)mAr de începători (II)

În lumea asta doritoare de pace există trei tipuri de FPS-uri de război pe care le reţin chiar şi părinţii voştri: din prima categorie fac parte shooterele pline de acţiune, hollywood-iene, în care exploziile, urletele şi mişcările de trupe sunt alternate cu sesiuni de luptă extrem de intense şi cu cinematici bombastice inspirate din superproducţiile cinematografice (seriile Medal of Honor şi Call of Duty).

De după gard.

Cea de-a doua categorie, ne oferă FPS-uri realiste, da’ „nici prea-prea, nici foarte-foarte”, după modelul primului Ghost Recon, în care fazele de abordare şi planificare a luptei sunt esenţiale, încleştarea propriu-zisă fiind trecută în planul secund.

Cea de-a treia şi ultima categorie este cea a simulatoarele hardcore, destinate elitelor, după modelul lui Operation Flashpoint, adică antiteza unor titluri ca Medal of Honor sau Call of Duty, în care majoritatea jucătorilor se simt ca-n sânul lui Avram. Dacă sunteţi avizi după jocuri plasate la antipozii megaproducţiilor amintite mai sus, first/third person-ul ArmA II este croit pe măsura voastră, căci face parte din cea de-a treia categorie – cea mai puţin jucată încă de la apariţia strămoşului Operation Flashpoint.

Nu vă aşteptaţi să intraţi rapid în joc şi să vă plimbaţi liniştiţi kilărind tot ce vă iese în cale, căci vă înşelaţi amarnic. Fanii seriei o ştiu deja, dar o să repetăm ad eternum pentru profani: în ArmA II, nu eşti nimic altceva decât un potenţial cadavru, care-şi petrece mare parte a timpului să se asigure că-i rămân toate organele intacte şi nu să dea buzna şi să mitralieze tot ce mişcă. Atacurile pot veni din toate direcţiile şi de (foarte) departe, iar proiectilele te pot îngropa oricând. Nici nu înaintezi bine câţiva metri că eşti trecut la orizontală cu un glonte în pancreas, ficat sau stomac. Tot ce mai ai de făcut e să relansezi jocul şi să faci un flashback până în copilărie, dacă se poate să vizualizezi chiar momentul în care ai făcut primii paşi. Toate astea din cauza unui împuţit de sniper care-şi pândeşte prada din spatele unei ferestre... Târâş, pe coate, pe genunchi, te apropii de locaţia nemesisului tău, duci uşor puşca la umăr, numeri până la zece, îţi reţii respiraţia şi, pac! Prea târziu, adversarul a fost mai rapid... Hai, ce te omoară, nu te schilodeşte: load game.

Misiuni anexe şi tutoriale

Bird of Osprey, flying high.

Acu’ că am scăpat de vreo două treimi din potenţialii jucători şi am rămas între noi, ia să vedem ce ne oferă acest ArmA II. Pentru început, tutorialul, că ăla ne roade cel mai tare. Nu întâmplător, o secţiune întreagă din joc se numeşte „Boot Camp”, nu de alta, dar te iniţiază în trepidanta viaţă de soldat. Asta implică mânuirea armelor, pilotarea diferitelor scule de război, comunicarea cu restul plutonului şi deblocarea unor recompense. Tutorialul jocului este pe cât de lung pe atât de bine făcut şi se dovedeşte indispensabil pentru începători, care-şi lasă repede oasele pe frontul de luptă. Dacă sunteţi începători într-ale ArmA, vă recomand să faceţi tutorialele, îndeosebi cele ce explică modul de funcţionare a interfeţei de comandă. Odată ce aţi învăţat să bâjbâiţi prin joc, vă aşteaptă o campanie întreagă, secondată de câteva scenarii independente.

Spre pagina 2